Pentru mulți oameni, termenul ”disciplină” aduce în minte imaginea unui tată victorian sever, ținând în mână o nuia. Disciplina este inseperabilă de pedeapsă, iar pedeapsa este foarte aproape, ba chiar de nedespărțit, de sensul de pedeapsă aplicată atunci când regulile sunt încălcate sau ignorate. Disciplina trimite așadar, la putere și supunere, la dominare prin frică. Unii oameni consideră că așa ar trebui să arate disciplina, aceasta fiind și motivul pentru care atâția alții au mers în direcția opusă, respingând în totalitate ideea de disciplină. Dacă acesta ar fi modelul pe care să-l aplicăm – din nou- copiilor, întorcând parcă timpul înapoi, atunci nu le-am oferi acestora instrumentele necesare pentru a reuși în viață.

Ce semnifică - și ce ar trebui să semnifice - DISCIPLINA

Dacă dominarea prin intermediul fricii nu este un model acceptabil al disciplinei, atunci care este acest model? Există vreun punct între stilul tradiționalist, autoritar și permisivitate completă? Ce înseamnă de facpt disciplina? De au nevoie copiii de ea și de ce sunt nevoiți părinții să apeleze la ea? Iar dacă este atât de importantă, atunci orice fel de disciplină este acceptabilă? Care  abordare oferă, cu adevărat, tinerilor abilitățile potrivite pentru a supraviețui și a reuși în lumea de astăzi?

Disciplina în sensul ei optim poate și trebuie să fie văzută ca o forță pozitivă și constructivă. Ea reprezintă ajutorul oferit de adulți copiilor pentru ca aceștia să învețesă-și controleze și să-și gestioneze comportamentul. Disciplina implică clarificarea așteptărilor noastre privind modul în care copiii ar trebui să se comporte în anumite situații. Putem face asta construind ghiduri comportamentale sau limite – limitând sau interzicând anumite lucruri, nu de dragul de a interzice, ci pentru a atinge anumite obiective extrem de importante. Disciplina este importantă pentru următoarele scopuri:

  • pentru siguranța copiilor;
  • pentru a-i învăța pe copii să se gândească și la alții;
  • pentru a oferii un mediu predictibil, așadar sigur, în care copiii să acționeze;
  • pentru a-i ajuta pe copii să-și dezvolte o independență constructivă;
  • pentru a clarifica diferența dintre comportamentele acceptabile și cele inacceptabile;
  • pentru a demonstra că acțiunile au consecințe.