”Nu”  – Cât de greu ne este să-l spunem?

De ce ne este greu să spunem ”nu”?De ce ne este greu să spunem ”nu”? – Să le spui ”nu” copiilor  nu este întotdeauna ușor sau plăcut.

Uneori, aceasta este o sarcină foarte dificilă și nu putem face față efortului respectiv.

Cei mai mulți dintre noi se vor găsi la un momen dat în situația de a spune ”da” când le este de fapt clar că ar fi trebuit să spună ”nu”. Interesant este însă că, dacă ești pregătit  să spui ”nu” în mod serios și să pui în aplicare acel ”nu”,  atunci vei fi nevoit de mai puține ori să-l spui. Copiii înțeleg mesajul.  Părinții care trebuie să spună ”nu” toată ziua sunt cei care probabil vor recunoaște că nu pun în aplicare acel ”nu”.

Aceștia cedează prea repede, astfel încât copiii  percep un mesaj contradictoriu despre ce le este permis și ce nu.  Există însă tipare comune care se manifestă în anumite momente la mai toți oamenii.

Recunoști vreunul sau poate mai multe dintre aceste motive care ți-ar s-ar aplica în mod special?

  • Dorești să îți protejezi copilul de ”durerea” sau disconfortul dezamăgirii.
  • Dorești să te protejezi pe tine de situația în care ar trebui să te confrunți; cu sentimentele de furie sau dezamăgire ale copilului.
  • Dorești să eviți responsabilitatea de a lua o decizie într-o anumită privință.
  • Dorești să fe liniște și să eviți confruntarea sau alte consecințe similare care ar putea decurge de la un ”nu”.
  • Ai nevoie de aprobarea din partea copilului , dorești să îți fie prieten și te temi de respingere dim partea sa.
  • Dorești ca perioada petrecută alături de copil să nu fie marcată de conflicte.

 

Putem să găsim puterea, încrederea și autoritatea necesară pentru a spune ”nu” atunci când contează, dacă înțelegem mai bine aceste motivații.

 

!!!!Sporrrrr