!!Atenţie….şi zâmbiţi!

Am putea crede că acţiunile părinţilor, contează cel mai mult. La fel de important este şi ceea ce le spunem copiilor şi cum le spunem. Ei îi consideră pe părinţi  atât de puternici încât fiecare cuvânt transmite un mesaj care contribuie la modul în care se percep pe ei înşişi. Pe măsură ce copiii cresc, atitudinea părinţilor contează enorm de mult pentru nivelul lor de stres – nu numai datorită cuvintelor pe care şi le aleg cu atenţie, ci şi a tonului şi limbajului trupului lor. Cuvintele folosite contribuie la modul în care copiii se raportează la ei înşişi, la abilităţile lor şi la lume în general – atât pozitiv cât şi negativ. Pentru un copil sensibil care face eforturi să înţeleagă o temă sau un concept, până şi replicile de genul “Hai că ştii răspunsul” îi pot creşte anxietatea faţă de studiu, în loc să-l încurajeze.

Cum le vorbim copiilor?Mai mult de atât, v-aţi surprins vreodată absorbit de rolul de părinte într-o întregistrare video? Dacă răspunsul este afirmativ, aţi putea fi surprins de grimasele voastre şi de tonul intimidant care v-au scăpat.  Până şi o stare de repaus îi poate transmite dezamăgire copilului pur şi simplu pentru că nu exprimă nimic.

Este  simplu să presupunem că, dacă rostiţi cuvintele potrivite, copilul va recepta mesajul corect. Însă în jur de 70% din totalul semnificaţiilor derivă din limbajul trupului. Mai ales fetele receptează fiecare indiciu transmis. Ele observă încurcăturile şi limbajul negativ al trupului mai mult decât credeţi. În loc să vă ridicaţi doar privirea din laptopul vostru când copilul ajunge acasă de la şcoală, asiguraţi-vă că chipul chiar vi se luminează. Folosiţi contactul vizual ca să arătaţi că ascultaţi.

Să zâmbim….

Zâmbetul şi limbajul deschis al trupului îi semnalează copilului că lumea este sigură şi calmă. Când sunteţi relaxat şi vesel, există mai multe şanse ca el să se simtă la fel.  Începeţi să observaţi de câte ori le zâmbiţi copiilor zilnic, până nu monitorizaţi, este posibil să nu vă daţi seama cât de mult stresul şi faptul că sunteţi ocupaţi vă afectează postura şi mimica.  Imaginaţi-vă cum se simte copilul dacă, cel mai adesea păreţi tensionat şi distras. Dacă însă zâmbiţi când observaţi că face ceva bine, mesajul pozitiv va fi de două ori mai puternic.

Zâmbetul în anumite situaţii transmite mesajul clar că : “Sunt aici, te sprijin, şi nu te critic”

 

Sporrrrr şi zÂMBIŢI….